Bujorii salbatici dobrogeni de la Cozluk

Uraa! Am reusit si i-am vizitat. Pe bujorii infloriti. Erau acolo. Multi, rosii, imbujorati. Se intampla pe la jumatatea lunii mai 2021.

Palcuri asa, mai mari, se pot gasi in mai multe locuri din tara, dar fereastra de oportunitate e destul de scurta prin luna mai, cand infloresc, asadar, daca pierzi ocazia…mai trebuie sa astepti pana la anul viitor.

Acestia sunt:

Q: Unde anume sunt acesti bujori de la Cozluk? Se ajunge greu la ei?

R: Iata despre ce este vorba: Cozluk e un varf montan, o vale prin muntii Macinului si un traseu marcat cu acelasi nume, aflate nu departe de localitatea Greci. Traseul turistic oficial, ce pleaca din localitatea Greci, este desenat cu galben pe harta preluata de pe site-ul parcmacin.ro, iar daca dati click pe poza, ajungeti chiar la descrierea traseului in cadrul site-ului parcului Macin

Dar o importanta parte din drum se poate face cu masina! Din localitatea Greci, pana mult dincolo de zona denumita Pietrele Mariei (punctul A marcat de mine pe harta) este posibil a merge cu masina. Eu asa am facut, iar la pas, prin padure, a ramas mult mai putin, am mers pe segmentul de traseu evidentiat cu verde, notat A-B-C.

Foarte multi bujori se gasesc in zona marcata de mine cu litera B pe aceasta harta! Adica in zona din apropierea coordonatelor GPS 45.15585, 28.31119.

Eu am mai mers un pic mai departe pana in zona marcata cu litera C, unde era o poiana despre care eram curios (si care nu e cine stie ce mare lucru), apoi m-am reintors. Asa ca nu stiu sa va spun daca mai sunt zone similare cu foarte multi bujori mai departe in continuarea traseului Cozluk, am fost multumit ca am gasit o zona bogata care mi-a satisfacut dorinta ce m-a pus in miscare.

Plimbarea nu a fost numai despre bujori, ci au mai fost si Cheile Chediului, o pupaza, o barza, alte floricele, nuferi pe Dunare si diverse peisaje. Toate pot fi vazute in albumul foto urmator, ba am si cateva filmari adunate intr-un album separat, ambele pot fi deschise si rasfoite dupa ce dati click/tap pe pictograma aferenta.

Traseul la pas este marcat cu punct rosu. In afara de portiunea Greci-Pietrele Mariei-Valea Cozluk, traseul e majoritar prin padure, deci bun de vizitat si toamna pentru culori! Exista si ceva urcus sau coborare care pentru persoane sedentare si supraponderale poate reprezenta o provocare. Va pun la dispozitie in format GPX segmentul de traseu pe care eu l-am efectuat, si care contine acea zona cu multi bujori, aflata undeva unde drumul coteste catre nord si iese din padure. Dati click/tap pe imagine pentru a descarca fisierul cu traseul in format GPX.

Iar ca sa va faceti o idee despre drumul de pamant pe care se poate merge cu masina, din localitatea Greci spre si pe langa Pietrele Mariei si pana aproape de intrarea in traseul Cozluk, iata inregistrarea video a camerei de bord, gasiti detalii in descrierea clipului de pe youtube:

In acest moment, zic eu ca aveti destule informatii ca sa mergeti cu prima ocazie in zona sa vedeti si voi la fata locului bujorii salbatici! Daca ati ajuns acolo inspirati de postarea mea din acest articol, ma bucur si mi-ar place sa-mi dati de stire.

Tutuiatu sau Ghiunaltu? Amandoua, ca sa fiu sigur!

Daca tot am purces la cunoasterea muntilor Macinului, hai sa merg si pe cel mai inalt varf al Dobrogei: pe Varful Tutuiatu, de 467m altitudine. Si cand colo, am ajuns intr-adevar pe cel mai inalt, care se numeste … Ghiunaltu! Cee?

Povestea: conform hartilor, cel mai inalt este Tutuiatu, cu 467 m altitudine. Iar Ghiunaltu, tot conform hartilor, ar fi varful cel mai apropiat de localitatea Greci, si are 443m altitudine. Numai ca ajuns acolo, constat ca pe piatra aceea mare pe care o stiam din pozele altora cand m-am documentat, vad ca apare scris… varful Ghinaltu! (iar dedesubt, sters si suprascris, dar inca un pic vizibil, era scris Tutuiatu!)

Derutat, ma verific si pe GPS, ma sui pe pietroi, sa vad de jur imprejur, constat ca sunt in cel mai inalt punct, deci, sunt pe Tutuiatu, numai ca cineva a taiat si a scris Ghinaltu.

Ok….dupa ce stau un pic prin zona si fac poze, hai si pe varful celalalt ce ofera perspectiva asupra localitatii Greci, si care pe harti este marcat ca Ghiunaltu..se putea vedea de la distanta ca flutura un steag.

Ajung acolo, si…ooops, vad ca este marcat ca fiind Varful Tutuiatu!

Si ca sa nu mai inteleg nimic, scrie si altitudinea de 467m..ori se vede clar ca acest varf e mai jos decat varful cu stanca unde fusesem mai devreme si pe care scria Ghinaltu. Bah, ejti nebun?

In fine, nu am ce face si savurez traseul in continuare.

Ulterior aflu ca e o decizie recenta a autoritatilor locale de a redenumi varfurile spre a fi in concordanta cum le stiu dintotdeauna localnicii din Greci… iar hartile sunt cele care au preluat la un moment dat ca si greseala aceasta inversiune de denumiri si de atunci s-a perpetuat ca atare. Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/V%C3%A2rful_%C8%9Au%C8%9Buiatul


Buun, indiferent de denumiri, frumusetea locurilor este aceeasi. Iata si un preview cu cateva imagini de pe traseu:

Daca atmosfera nu e cetoasa, puteti vedea Dunarea si orasul Braila, iar cu un binoclu/teleobiectiv puteti recunoaste detalii interesante. Pentru acest aspect, am scris un articol separat, dati click/tap pe poza urmatoare pentru a deschide articolul respectiv:


Iar daca atmosfera e suficient de limpede, se pot vedea chiar …. Muntii Carpati!!

Cand am vizitat eu, se vedeau foarte vag muntii Carpati (Carpatii de curbura), dar se vedeau! Asa ca am dedicat o postare separata dedicata acestui subiect, gasiti detalii daca dati click/tap pe imaginea (mult prelucrata) urmatoare:


Acum, daca nu ne mai uitam neaparat departe, ci si aproape pe unde mergem, ce se poate vedea pe traseul acesta ce pleaca din capatul localitatii Greci si apoi urca catre varfurile Ghiunaltu si Tutuiatu?

Raspunsul poate fi unul acceptabil daca verificati din cele cateva sute de fotografii publice aferente acestui traseu, pe care le-am adunat in urmatorul album google photos, dati click/tap pe diapozitiv pentru a-l deschide:


Ok, am inteles, ati citit pana aici si vi se pare interesant sa mergeti pe acest traseu pe care nu ati mai mers. Pentru a sosi la punctul principal de acces la traseul montan, va trebui sa ajungeti in localitatea Greci in marginea nord-estica a localitatii, unde este si o mare parcare cu plata, imprejmuita, dar puteti parca si in afara parcarii, veti vedea.

Dati click pe imaginea urmatoare pentru a deschide o harta de orientare google-maps:


Cat despre traseul la pas propriu-zis, acesta este marcat in parte cu triunghi albastru anume Greci ->(noul) Ghiunaltu467m si mai departe, dar exista si drumuri nemarcate, in mare parte bune si pentru biciclete MTB, si pe care am coborat si noi de pe (noul) Tutuiatu, pentru ca am preferat sa fac un circuit decat sa ma intorc pe unde am urcat.

Chiar daca nu e nici lung si nici dificil, voi furniza in continuare detalii tehnice ale traseului pentru cei mai putini sportivi, asa ca mine, ca sa judece daca sa se incumete sau nu la drum. Deci traseul meu total a avut cca 7 km in total, un circuit, s-a plecat de pe la 100m altitudine pana la 467m altitudine si inapoi. Iata cum arata, pe harta (cu rosu), circuitul pe care l-am parcurs in sens orar, cu mentiunea ca plecarea si sosirea (unde am si parcat masina) este in partea stanga a hartii:

Traseul in format GPX il puteti descarca de aici: https://drive.google.com/file/d/1Wui7QzMGMd52_qTFDfluEmC6Kf7tVkxU/view?usp=sharing

La un moment dat la urcare mai la inceput, am parasit traseul marcat, care trecea pe la o cladire unde latrau niste caini, si am luat-o pe drumul „bun de bicicleta” de la stanga, pe care de fapt urcau si ceilalti turisti. Iar dupa ce am ajuns pe Ghiunaltu (vechiul de pe harta), am decis sa coboram mai direct catre parcare..evident nu s-a putut drept, ci tot am facut diverse serpentine deoarece mai sus sunt pereti verticali care fragmenteaza panta si pe care nu-i vezi cand privesti de sus in jos.

Pun, ca de obicei, si profilul de elevatie al traseului, eu prefer intotdeauna la scara proportionala (1m vertical = 1m orizontal), pentru a se judeca lungimile de drum unde se urca/coboara mai in forta, mai solicitante, dati click si puteti mari suficient imaginea:

Nefiind la altitudine, vara poate fi foarte cald, deci de evitat pe calduri mari. In afara de acest aspect, as zice ca acesta este unul din traseele bune pentru incepatori care vor sa-si descopere fortele!

Orasul Braila vazut de pe Muntii Macinului

Mai exact, de pe Varful Ghiunaltu, ce are altitudinea 467m, fiind cel mai inalt din muntii Dobrogei. Zic Ghiunaltu, si nu Tutuiatu cum e trecut pe harti, deoarece se pare ca hartile au preluat o greseala mai demult, insa, printr-o hotarare din anul 2020 daca retin bine, s-a revenit la denumirea stiuta de localnici. Gasiti detalii pe internet despre aceasta problema.

Braila este orasul meu natal, deci, beneficiaza de o atentie sporita. Asa ca, ajuns eu pe varful muntilor, si constatand ca atmosfera este destul de limpede, nu puteam rata ocazia de a-l fotografia din aceasta perspectiva. Iar cu ajutorul zoom-ului, am putut depista o gramada de detalii cunoscute. Pe cateva dintre ele le-am marcat si eu pe unele imagini, asadar veti putea recunoaste Primaria, Catedrala, Moara Violatos, Hotelul Traian si, cu suficienta rabdare si multe alte repere ale orasului.

Din varful montan Ghiunaltu, distanta pana la orasul Braila incepe de pe la 23 km. Cu zoom-ul optic de 30x al aparatului, e ca si cum am adus Braila la 23/30 adica la cca 800 metri si l-am pozat cu un aparat simplu fara zoom optic gen smartphone. Una peste alta, sunt incantat de cate detalii de pot vedea.

Fotografiile le-am acumulat in acest album google photos, dati click pe poza cu adnotari pentru a se deschide intreg albumul:

Am pus si doua filmari, a doua este derivata din prima, am mai taiat, pus muzica, adaugat cateva adnotari etc. Aici sunt cele 2 filmari: https://photos.app.goo.gl/JPBBfQ8VDe1PcBX3A

Sau, daca preferati, am pus si varianta youtube a filmarii prelucrate:

Cat despre traseul care te duce pe varfurile Ghiunaltu, Tutuiatu, voi reveni cu un nou articol pe blog.

Culmea Pricopanului din Muntii Macin = un traseu peste asteptari

Desi este aproape de zona unde locuiesc (trebuie doar sa fac un efort de a trece Dunarea cu bacul), mereu am subestimat acesti munti atat de erodati de timp. I-am vizitat de cateva ori pe trasee scurte, dar niciodata nu am parcurs traseul integral Culmea Pricopanului. Nu e cel mai inalt din Muntii Dobrogei, ajunge la maxim 370 m in varful Sulukul Mare dar e cu siguranta cel mai spectaculos. Si nu gresesc nici daca afirm ca este mai ofertant chiar decat multe alte trasee din munti mult mai celebri de la noi din tara.

Noi am mers pe acest traseu in prima parte a primaverii, asa ca am dat de floricele sau copaci infloriti. Nu a fost deloc cald, nu s-a ajuns la 20 grade, insa nu am dat nici de testoase sau alte lighioane.

Nu v-am spus? Va spun acum: este un traseu surprinzator, mult peste asteptari. Prin urmare, am efectuat muuulte fotografii, vi le prezint pe toate cele publice (si tot mi-a lipsit una 😀 ); toate fotografiile au inglobate si coordonate GPS aferente locului unde au fost luate:

Album foto: (dati click/tap pe pictograma urmatoare pentru a se deschide albumul google photos)

Veti putea vedea pe traseu, cunoscutul Sfinx Dobrogean sau o zona inedita cu un fel de stanci disparate ce ies in evidenta iar unele sunt asemanatoare unor trovanti sau oua care se decojesc – este indicator catre ele sub numele „Pietrele lui Teo” – le gasiti in albumul de fotografii de mai sus

Chiar daca momentul vizitei noastre nu sugera, si chiar daca, precauti, ne-am luat crema solara pe care bineinteles am ignorat-o, ne-a prins un pic soarele, dar am avut noroc ca au fost si nori un timp, deci, tineti cont sa aveti protectie solara..iar vara, este extrem de cald si cum copaci/izvoare pe creasta nu sunt, sa aveti grija sa aveti apa suficienta.

Traseul e marcat bine cu banda albastra, este de tip circuit, si se poate simplifica mult in mai multe zone (e posibil a nu se mai merge pe toate varfurile propuse de circuit).

Harta urmatoare am adaptat-o de pe site-ul oficial al Parcului National Muntii Macinului (click pe ea pentru a ajunge pe site)

Eu am ales varianta de a ajunge cu masina la Manastirea Macin, unde am parcat-o; si am abordat traseul in sens orar cum privesti pe harta, ceea ce inseamna un urcus ceva mai pronuntat mai la inceputul turei precum si faptul ca ai putea avea soarele mai mult timp in fata. Multi au ales sa parcheze masina in zona marcata cu elipsa roz pe harta, si au efectuat traseul in sens antiorar, avand mai mult timp soarele in spate.

Traseul acesta circuit, care pleaca dintr-un punct si ajunge in acelasi punct, in cazul meu de la Manastirea Macin, ar avea pe masuratorile de pe harta aproape 9 km.

Daca pleci de la Manastirea Macin in sens orar cum am mers eu, vei avea de-a face cu urmatorul profil de elevatie trasat la scara:

Profil elevatie: (click/tap pentru a mari)

Se poate vedea ca are ceva pante mai solicitante, insa nu-s lungi, dar, hei, nu suntem la campie, ci pe niste vechi, erodati munti!

As mai adauga ca cei 9 km ai traseului masurati „electronic” pe harta bazata pe profilele din satelit, sunt, ca de obicei, un minim teoretic.

Eu am scurtat traseul cateva sute de metri intr-un loc, dar am deviat un pic sa vad si eu zona „Pietrele lui Teo” astfel ca am recuperat cumva acele sute de metri; am exclus din traseu zonele unde m-am plimbat sau invartit in loc pentru poze, pauze si alte necesitati (daca ma-ntelegeti 😉 ) astfel incat traseul meu realizat a avut practic cca 10,7 km si a fost urmatorul:

Pentru cine doreste, poate descarca traseul GPS de aici: https://drive.google.com/file/d/1_U1bBufa40wkh2bT3j_6Q_-F6gcqBYfe/view?usp=sharing

Pentru o vedere interactiva in spatiul 3D, dati click/tap pe imaginea urmatoare:

Cum sa ajungi acolo: trebuie sa ajungeti pe DN22D la cca 1km la sud in apropiere de localitatea Macin, unde se face un drum neasfaltat catre munti, marcat de o troita si de indicatoare.

Indicatii de orientare google maps puteti obtine daca completati in harta urmatoare punctul de plecare, destinatia fiind deja marcata, care este capatul drumului de teren ce iese din DN22D, si de unde puteti face stanga catre Manastirea Macin (Izvorul Tamaduirii) sau catre dreapta spre intrarea de sud in traseu, dati click pe linkul urmator:

https://www.google.ro/maps/dir//45.24578,28.1836828/@45.2404921,28.13948,14z/data=!4m2!4m1!3e0

Segmentul de drum neasfaltat are cativa kilometri si poate fi parcurs cam cu orice masina.


Daca nu ati fost pe acest traseu, mergeti musai!